Marius Huțu, după Franța Belgia 1-0. „Waar is de feestje?”. Sărbătoarea care a unit două democrații s-a încheiat!

Redactor:
Marius Hutu
Marius Huțu, după Franța Belgia 1-0.
  • Publicat:
  • Actualizat:

În Belgia, turneul final s-a trăit ca la un festival de muzică. Excentricul Fellaini a părut chitaristul unei trupe rock, Kompany bateristul, Hazard solistul, De Bruyne omul care a știut să pună cum nu se poate mai bine în valoare această formație. Trupa a fost mult mai numeroasă, a avut mai mulți chitariști, basist, baking vocals, etc. Sărbătoarea s-a aprins puternic din momentul în care Fellaini și Chadli au întors din drum o Japonie exuberantă, suprinzătoare. Dar s-a încheiat în miez de noapte, după ce Franța, o rivală istorică, a învins-o cu 1-0 în prima semifinală a Cupei Mondiale.

Concertul pe care l-a susținut Belgia în ultimele zile în Rusia s-a difuzat în trei piețe mari din Bruxelles, pe niște ecrane gigant, dar și în alte câteva orașe. Țara este divizată de zeci de ani, de secole, în două mari democrații care în general se ignoră, dar această trupă de staruri ale fotbalului le-a unit. Măcar pentru câteva zile, în Belgia nu s-a mai vorbit despre noi „valonii”, noi „flamanzii”, ci „Waar is de feestje? (n.r. Unde este petrecerea?)”.

Parcursul Belgiei la Cupa Mondială a însemnat pentru națiune mai mult decât o competiție sportivă reușită, naționala de fotbal a făcut o țară să vibreze la unison. Sentimentul este probabil identic cu ce am trăit și noi în nopțile de vară din 1994. Contextul politic este însă altul. Belgia a „amestecat” pentru câteva zile culturile, s-au spus povești, scenele de bucurie ale flamanzilor și valonilor au fost la comun.

Spaniolul Roberto Martinez, cizelat 20 de ani în Anglia, întâi ca jucător, apoi ca antrenor, a reușit să ofere încrederea necesară trupei din subordine pentru a străluci la această mare sărbătoare, Cupa Mondială. A vorbit practic aceeași limbă cu majoritatea membrilor. Cel puțin la meciul cu Franța, Belgia a avut 10 din 11 titulari jucători legitimați în Premier League – Anglia. În ultimii ani, Belgia a fost genul de echipă care „poate bate pe oricine de pe Planetă”, dar un ansamblu de mari jucători pe care s-au plătit sume mari pe piața transferurilor nu au confirmat așteptările. Tensiunile dintre cele două culturi s-au răsfrânt pentru un timp și la echipa națională. La începutul formării acestei echipe formidabile, în lot se vorbeau două limbi diferite. Dar jucătorii au înțeles rapid că marile succese le pot obține doar dacă sunt uniți. Dacă nu se lasă învrăjbiți de această permanentă dispută valoni vs flamanzi.

Fellaini, fotbalistul care a acceptat să joace pentru Belgia în dauna Marocului chiar înainte de Jocurile Olimpice din 2008, a fost printre cei care au „stârnit” discuțiile pentru o relaxare în cadrul lotului. Omul pe care îl recunoști oriunde după coafura afro impresionantă, a fost în linia întâi a Belgiei și cu Brazilia, dar și în fața Franței. După golul lui Umititi la o fază fixă, Fellaini a devenit vârful de lance al lui Martinez și chiar a câștigat în principiu niște dueluri cu Paul Pogba, cel care este titular în fața belgianului la Manchester United. Fellaini a fost un plan B pentru Belgia, fizicul și părul îl ajută să domine duelurile aeriene, unul câștigător până când o Franță mai pragmatică și mai bine înfiptă cu picioarele în gazon a pus stăpânire peste St. Petersburg.

Dar Fellaini a alimentat emoțiile unor concerte gratuite în piețele din Belgia. La fel cum a făcut-o și Eden Hazard, care pentru nostalgici a adus ca stil de joc inclusiv cu Gheorghe Hagi, după modul cum a tot cărat mingile. Pentru jucătorul lui Chelsea s-a redeschis pista Real Madrid, având șanse bune să ajungă în această vară pe Bernabeu, dar înainte de traseul personal, el a oferit viață piețelor din Belgia. Valonii și flamanzii au comunicat datorită driblingurilor lui Hazard, datorită paselor de geniu ale lui Kevin de Bruyne, chiar dacă de această nu au mai avut aceeași finalitate ca și după meciul cu Brazilia.

Franța a decis însă că Belgia a „cântat” suficient în Rusia și a trimis-o în meciul pentru locurile 3-4. Dacă ar fi să privim puțin în istorie, această semifinală nu va avea niciun impact din punct de vedere politic în Belgia, așa cum nu a provocat schimbări nici în 1986, după înfrângerea cu Argentina în aceeași fază a competiției. Dar măcar pentru câteva zile, sportul – fotbalul în cazul de față – a reușit să facă din nou minuni, a unit ce istoria a dezbinat. „Waar is de feestje?”. Probabil că peste 2 ani, la Campionatul European. Belgia va avea aceeași Generație de Aur, poate și mai bine pusă la punct. Acum, sărbătoarea continuă la Paris.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi se menţine pe 2, Marcel Ciolacu urmează să îşi dea demisia!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi se menţine pe 2, Marcel Ciolacu urmează să îşi…
Prima decizie luată de Gigi Becali după rezultatele alegerilor:
Prima decizie luată de Gigi Becali după rezultatele alegerilor: "I-am spus lui George. Să facem bine!"
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.297 de voturi peste Marcel Ciolacu
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.297 de voturi peste Marcel Ciolacu
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×